Specialistul în planificarea, controlul și raportarea performanței economice se ocupă în principal cu:
- Acordarea de asistenţă de specialitate;
- Asigurarea funcţionalităţii sistemului de proceduri şi procese;
- Verificarea concordanţei informaţiilor utilizate;
- Coordonarea integrării planurilor operaţionale cu planurile de investiţii de capital;
- Raportarea către conducere a rezultatelor companiei;
- Consilierea conducerii în procesul decizional;
- Monitorizarea performanţei companiei;
- Elaborarea de analize de cost/ venit;
- Monitorizarea activităţii operaţionale a companiei;
- Monitorizarea activităţii de investiţii a companiei.
Ocupația se mai numește și "controller", activitatea desfășurată fiind de controlling.
Ocupaţia de controller este specifică în special, dar nu exclusiv, companiilor medii şi mari, care utilizează contabilitatea de gestiune pentru monitorizarea performanţei economice.
Procesele specifice activităţii de controlling se desfăşoară pe două paliere principale:
- planificare - bugetare, planificare pe termen mediu, planificare strategică şi
- verificare - identificare şi analiză a deviaţiilor dintre performanţele realizate şi cele planificate,
ambele având ca finalitate raportarea către conducere şi acordarea de asistenţă de specialitate în luarea deciziilor de management.
De asemenea, activitatea de controlling se poate concentra asupra a două direcţii de lucru:
- controlling operaţional - cuprinde activităţi ce ţin de activitatea operaţională a companiei, cum ar fi elaborarea situaţiilor financiare planificate, analiza indicatorilor operaţionali de performanţă economică – de ex. EBIT, şi
- controlling de investiţii - cuprinde activităţi ce ţin de planificarea, controlul şi raportarea privind activitatea de investiţii a companiei.
Modelele de documente Rubinian sunt documente electronice complexe, profesionist intocmite, continand detalii si solutii pentru cele mai diverse situatii concrete. Ele sunt editabile, putand fi adaptate necesitatilor dvs. de afaceri.
DE CE SA ACHIZITIONATI MODELELE RUBINIAN DE FISA POSTULUI:
- sunt documente electronice - le primesti rapid pe email (sau le descarci direct de pe site daca achiti cu cardul) si sunt gata de utilizat;
- sunt profesionist intocmite, complexe, intelegi cu adevarat ocupatia pentru care sunt construite; fisele de post de 1-2 pagini sunt insuficiente si pot face mai mult rau decat bine organizatiei;
- respecti legislatia muncii in vigoare;
- esti acoperit legal in cazul unor conflicte cu angajatii sau angajatorii;
- specificul organizatiei si legislatia in vigoare sunt perfect corelate;
- sunt documente perfect functionale care ajuta activitatea organizatiei in fiecare moment;
- poti sa ne adresezi orice intrebari referitoare la documentele achizitionate si iti vom raspunde cu promptitudine si profesionalism;
- GRATUIT 2 ANI PRIMESTI ACTUALIZARI DIRECT PE EMAIL in cazul in care apar modificari legislative sau imbunatatim modelele; vei vedea permanent istoricul actualizarii, pentru a sti ce trebuie sa modifici in fisele din organizatia ta;
COMANDA
Apasand butonul ADAUGA LA COMANDA, documentul se adauga la cosul de comanda. Puteti adauga cate documente aveti nevoie la cosul de comanda. Dupa ce terminati de adaugat, intrati in cosul de comanda, alegeti metoda de plata, completati formularul si apasand butonul FINALIZEAZA COMANDA aceasta va fi procesata astfel:
1. Plata prin ordin de plata, internet banking, depunere numerar, mandat postal: dupa ce apasati butonul FINALIZEAZA COMANDA, un mesaj continand FACTURA PROFORMA precum si detalii privind efectuarea platii si livrarea documentelor va fi trimis AUTOMAT pe adresa de e-mail mentionata de dvs. in formular. De regula in cel mai scurt timp raspundem cu un MESAJ DE RECEPTIONARE a comenzii.
2. Plata cu cardul: dupa ce apasati butonul FINALIZEAZA COMANDA veti fi directionati pe site-ul securizat al procesatorului platii (Mobilpay) unde veti introduce detaliile de card si vi se va aproba plata (Rubinian nu are nici un fel de acces la aceste date). Dupa ce achitarea a fost aprobata veti fi redirectionati pe site-ul nostru pentru a descarca instantaneu documentele comandate si factura. Tot procesul poate dura aproximativ 1-2 minute.
PLATA
1. Plata prin ordin de plata, internet banking, depunere numerar, mandat postal: Plata se efectueaza in avans prin orice mijloc preferati (ordin de plata, internet banking, depunere de numerar, mandat postal etc.).
2. Plata cu cardul: plata se efectueaza securizat pe site-ul procesatorului (Mobilpay), unde veti fi directionati automat cand finalizati comanda.
LIVRAREA
1. Plata prin ordin de plata, internet banking, depunere numerar, mandat postal: Livrarea documentelor se efectueaza pe adresa de e-mail completata in formularul de comanda (sau pe o alta adresa de e-mail comunicata ulterior), imediat dupa transmiterea dovezii de efectuare a platii (prin fax sau e-mail). De regula, documentele sunt expediate in maxim 5-10 minute de la receptionarea dovezii de efectuare a platii. Factura proforma trimisa pe e-mail dupa finalizarea comenzii contine toate detaliile necesare pentru efectuarea platii, receptionarea documentelor si facturare.
2. Plata cu cardul: descarcarea documentelor si facturii se face instantaneu de pe site-ul nostru, dupa aprobarea platii.
FACTURAREA
1. Plata prin ordin de plata, internet banking, depunere numerar, mandat postal: factura finala va fi intocmita
la momentul evidentierii sumei achitate in contul Rubinian. Vom intocmi factura conform datelor transmise de dvs.
2. Plata cu cardul: factura se elibereaza instantaneu si va putea fi descarcata odata cu documentele comandate. Factura va fi de asemenea trimisa automat si pe adresa de e-mail trecuta in formularul de comanda.
Conform reglementarilor contabile in vigoare, aceasta va va fi trimisa pe e-mail in format PDF, putand fi imprimata de dvs. pe suport de hartie si utilizata in contabilitate.
Trimiterea in SPV (E-factura) se va face in doua-trei zile de la intocmirea acestei facturi, pentru a avea timp sa corectam eventualele erori ale datelor de facturare.