Ordonanta de Urgenta a Guvernului 82/2017
pentru modificarea şi completarea unor acte normative

Fisa actului

Ordonanta de Urgenta a Guvernului 82/2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative a fost publicata in
Monitorul Oficial partea 1, nr. 902 din 16 noiembrie 2017
Emitent: Guvernul Romaniei
Data intrarii in vigoare: 16 noiembrie 2017

Ascunde

Întrucât Programul de guvernare 2017—2020 conţine prevederi referitoare la adoptarea, în anul 2018, a unor măsuri privind majorarea valorii punctului de pensie pentru pensionarii sistemului public de pensii şi a indemnizaţiei sociale pentru pensionari,

dat fiind că la fundamentarea bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat este necesar ca aceste măsuri să fie aprobate prin acte normative,

luând în considerare reglementările din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora majorările anuale ale valorii punctului de pensie prevăzute de lege reprezintă praguri minime, urmând ca valori superioare ale punctului de pensie să poată fi stabilite prin legea anuală a bugetului asigurărilor sociale de stat, întrucât politica bugetară trebuie să respecte anumite angajamente în ceea ce priveşte deficitul bugetar şi să fie în deplin acord cu noile modificări legislative din domeniul fiscal care conduc la menţinerea în valoare absolută a veniturilor acumulate în conturile individuale ale participanţilor la pilonul II de pensii,

dat fiind grupul-tintă căruia i se adresează, şi anume pensionarii sistemului public de pensii, participanţii la fondurile private de pensii, părinţii activi pe piaţa muncii şi categoriile defavorizate ale populaţiei,

luând în considerare că măsurile de protecţie socială propuse au consecinţe pozitive pentru beneficiarii sistemului public de pensii din România şi sunt menite să vină în sprijinul populaţiei, atât prin majorarea unor drepturi sociale acordate, cât şi prin menţinerea unora, fără a periclita bunăstarea socială a acestora,

potrivit Legii asistenţei sociale nr. 292/2011, cu modificările şi completările ulterioare, cuantumul beneficiilor de asistenţă socială se stabileşte în raport cu indicatorul social de referinţă a cărui valoare este prevăzută de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, beneficiile de asistenţă socială, inclusiv alocaţiile pentru copii, ajutoarele sociale sau prestaţiile destinate persoanelor cu dizabilităţi sunt stabilite în raport cu indicatorul social de referinţă, singurul beneficiu care nu are această raportare fiind constituit de indemnizaţia pentru creşterea copilului prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât în acordarea beneficiilor de asistenţă socială este necesar să existe un mod unitar de abordare şi o corelare cu măsurile din domeniul ocupării, astfel încât beneficiile de asistenţă socială să nu determine un grad ridicat de dependenţă al beneficiarilor,

având în vedere cele prezentate anterior, se impune şi corelarea cuantumului minim al indemnizaţiei pentru creşterea copilului cu celelalte beneficii de asistenţă socială şi raportarea acesteia la indicatorul social de referinţă.

Întrucât prin Legea nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune a fost instituit un nou beneficiu de asistenţă socială prin consolidarea ajutorului social, a alocaţiei pentru susţinerea familiei şi a ajutorului pentru încălzirea locuinţei, iar aplicarea acestuia, propusă din aprilie 2018, depinde de realizarea Sistemului naţional informatic al asistenţei sociale şi de capacitatea autorităţilor administraţiei publice locale de a asigura prelucrarea informatică a datelor privind solicitanţii şi verificarea criteriilor de eligibilitate, deoarece din punct de vedere administrativ atât la nivel central, cât şi la nivel local nu pot fi finalizate procedurile de implementare şi având în vedere că noile drepturi nu vor putea fi acordate în condiţiile în care cele anterioare vor înceta de drept, pentru a nu se crea probleme sociale ce afectează aproximativ 600.000 familii şi persoane singure beneficiare este imperios necesară modificarea termenului de aplicare a Legii nr. 196/2016.

Având în vedere că prevederile Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice prevăd majorarea drepturilor salariale cu 25%, începând cu data de 1 ianuarie 2018, pentru întreg personalul plătit din fonduri publice, şi ţinând cont de necesitatea asigurării unui tratament nediscriminatoriu între categoriile de personal din sectorul bugetar, se impune abrogarea alin. (2) al art. 31 din Legea nr. 223/2015.

Totodată, este de precizat că neadoptarea acestei măsuri ar avea un impact negativ asupra bugetului general consolidat pe anul 2018.

Având în vedere că legislaţia naţională obligă la iniţierea negocierii colective doar la angajatorii cu peste 21 de salariaţi, prin prezenta ordonanţă de urgenţă se asigură cadrul normativ necesar pentru stimularea negocierii colective la nivel de unitate pentru toate categoriile de angajatori, indiferent de numărul de salariaţi.

Astfel, pentru aplicarea ultimelor modificări ale Codului fiscal se propune eliminarea restricţiilor în ceea ce priveşte iniţierea negocierii colective în vederea încheierii contractelor colective de muncă, introducându-se totodată derogări de la termenele şi condiţiile de reprezentativitate prevăzute de actuala reglementare.

În lipsa adoptării prezentului act normativ interesele angajatorilor cu mai puţin de 21 de salariaţi ar fi prejudiciate prin imposibilitatea iniţierii negocierii colective la nivel de unitate, afectând astfel atât drepturile şi obligaţiile angajatorilor, cât şi pe cele ale salariaţilor.

Se creează premisele flexibilizării condiţiilor de reprezentativitate solicitate la negocierea contractelor colective de muncă prin introducerea federaţiilor sindicale reprezentative la nivelul sectorului de activitate şi al confederaţilor reprezentative la nivel naţional, împreună cu reprezentanţi ai salariaţilor.

În considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,

În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

Art I.

(1) începând cu data de 1 iulie 2018, prin derogare de la prevederile art. 102 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, valoarea punctului de pensie se majorează cu 10% şi este de 1.100 lei.

(2) Prin derogare de la prevederile art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr. 196/2009, cu modificările ulterioare, în perioada 1 iulie— 31 decembrie 2018 nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari este de 640 lei.

Art. II.

Alineatul (3) al articolului 43 din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 18 iulie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(3) Începând cu data de 1 ianuarie 2018 cota de contribuţie la fondul de pensii este de 3,75%.”

Art. III.

Alineatul (2) al articolului 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2017, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 115/2017, se abrogă.

Art. IV.

Începând cu drepturile lunii ianuarie 2018, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 10 decembrie 2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 2, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) Cuantumul indemnizaţiei lunare prevăzute la alin. (1) este de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului. Cuantumul minim al indemnizaţiei lunare nu poate fi mai mic decât suma rezultată din aplicarea unui coeficient de multiplicare de 2,5 la valoarea indicatorului social de referinţă, iar cuantumul maxim al acesteia nu poate depăşi valoarea de 8.500 lei.”

2. La articolul 2, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (21), cu următorul cuprins:

„(21) Valoarea indicatorului social de referinţă este cea prevăzută la art. 331 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare."

3. Articolul 5 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 5. — Cuantumul indemnizaţiei lunare prevăzute la art. 2 alin. (2) se majorează cu suma rezultată din aplicarea unui coeficient de multiplicare de 2,5 la valoarea indicatorului social de referinţă pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleţi sau multipleţi, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naştere.”

4. La articolul 9, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(4) Pe perioada suprapunerii situaţiilor prevăzute la alin. (2), cuantumul indemnizaţiei lunare prevăzut la art. 2 alin. (2) se majorează cu suma rezultată din aplicarea unui coeficient de multiplicare de 2,5 la valoarea indicatorului social de referinţă, pentru fiecare dintre copii, începând cu cel de-al doilea.”

Art. V.

Articolul 97 din Legea nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, publicată în Monitorul Oficial al României,

Partea I, nr. 882 din 3 noiembrie 2016, se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 97. — Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 aprilie 2019, cu excepţia art. 95, care intră în vigoare la data de 1 februarie 2019."

Art. VI.

Începând cu data de 1 ianuarie 2018, articolul 31 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 556 din 27 iulie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 31. — (1) Cota de contribuţie individuală la bugetul de stat este egală cu cota de contribuţie de asigurări sociale prevăzută la art. 138 lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Termenele de declarare şi de plată a sumelor reprezentând contribuţiile individuale ia bugetul de stat sunt cele prevăzute de legislaţia fiscală pentru declararea şi plata contribuţiilor de asigurări sociale.”

Art. VII.

(1) Prin derogare de la prevederile art. 129 alin. (1) din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în unităţile în care nu există încheiat contract/acord colectiv de muncă, iniţierea negocierii colective este obligatorie, pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

(2) Prin derogare de la prevederile art. 129 alin. (3) şi (5) din Legea nr. 62/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 este obligatorie negocierea colectivă a actelor adiţionale la contractele şi acordurile colective de muncă în vigoare.

(3) În aplicarea prevederilor alin. (1)—(2) şi prin derogare de la prevederile art 135 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 62/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în unităţile în care nu există sindicat reprezentativ afiliat la o federaţie reprezentativă la sectorul de activitate, la negocierea contractelor/acordurilor colective de muncă sau a actelor adiţionale, după caz, pot participa reprezentanţi ai federaţiei sindicale, în baza mandatului sindicatului, împreună cu reprezentanţii salariaţilor.

(4) În aplicarea prevederilor alin. (1)—(2) şi prin derogare de la prevederile art. 135 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 62/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în unităţile în care nu există sindicat la negocierea contractelor/acordurilor colective de muncă sau a actelor adiţionale, după caz, pot participa reprezentanţii salariaţilor împreună cu un reprezentant al unei federaţii reprezentative la sectorul de activitate sau a unei confederaţii sindicale reprezentative la nivel naţional, la invitaţia reprezentanţilor salariaţilor.

(5) Prevederile alin. (1)—(4) se aplică în perioada 20 noiembrie—20 decembrie 2017.

 

PRIM-MINISTRU

MIHAI TUDOSE

Contrasemnează:

Ministrul muncii şi justiţiei sociale, Lia-Olguţa Vasilescu

Ministrul finanţelor publice, Ionuț Mișa

p. Ministrul apărării naţionale, Nicolae Nasta, secretar de stat

Ministrul afacerilor interne, Carmen Daniela Dan

Bucureşti, 8 noiembrie 2017.

Nr. 82.

281 Documente Anexe la Codul Muncii